Cine sunt? Momentan un student la master, în Universitatea „Politehnica” din Timișoara, la Facultatea de Mecanică - specializarea Inginerie Medicală - master: Implanturi, proteze inteligente si evaluare biomecanică.

Ăsta e bla bla-ul pe care îl pot arunca oficial despre mine. Neoficial, pot să vă spun că sunt un om care visează să schimbe lumea. Visează să pună alături de alții, binențeles, puțină ordine în ceea ce înseamnă spațiul mioritic. Visează să schimbe mentalități  și poate chiar să șteargă idei preconcepute ...

M-am născut într-o comună din județul Arad, (Com. Gurahonț), copilăria mi-am petrecut-o în satul Cil și mai apoi în Comuna Almaș din același județ. Pe la școală nu am fost un geniu, păstrându-mă în general peste media 8 ... deci în primii 20%. Liceul l-am făcut în Cugir, jud. Alba, (pt. cunoscători, da, acolo la fabrica de arme). Aici am dat nas în nas cu ce însemamnă voluntariatul și am început să prind microbul. În paralel cu școala, am mai lucrat și la un net caffe, unde mi-am dezvoltat abilitățile de utilizare PC. Dar nu m-am mulțumit doar să învăț cum merge un calculator ci mi-a trebuit să văd și ce are înăuntru ... astfel m-am apucat la un momentdat la bucățit calculatoare ... etc. Așa mi-am dezvoltat și interesul în sensul ăsta.

Am ajuns la BACALAUREAT, care a fost o dezamăgire cruntă pentru mine ... fiind evident la acea vreme (2003) într-o veșnică generație de sacrificiu, care a prins capacitate, și alte și alte experiențe, cărți pe care trebuia să dau eu banii (cred că de asta am luat aprox 3-4 cărți tot liceul, m-am revoltat) și care a dat bac-ul cu admis / respins la probele orale, (pe care evident puteam lua 10). Am avut o serie de profi care au dormit pe ei la sport, unde am luat 8 și ceva, numai ei știu de ce, apoi am luat notă mare la lb. română scris ca nah, profesoară de 23 de ani în clasa a XII-a, care a știut să ne trezească interesul pentru materie și chiar avea câte ceva în cap ... și nouă ne era mai mare dragu să ne apucăm de comentat. Matematica ... GRILĂ ... CÂH, 5,2 (un m1 trist de tot) și apoi specialitatea unde nu mai știu cât am luat. Totuși din liceu, am plecat cu amintiri frumoase, mulți prieteni, căteva reviste coordonate împreună cu doamna dirigintă Daciana Napău, o femeie extraordinară care se tot supăra din când în când pe noi ... nu ca nu ar fi avut dece ...

Facultatea a fost pentru mine un dat cu banul. Am vrut inginerie medicală și numa aia am bifat. Și am intrat. Deși unii mă întreabă și acum, dece nu am dat la un profil uman ... răspunsul meu ar fi același ca și atunci: dacă o să am bani și chef, o să fac și o facultate d-astalaltă. Până atunci, ingineria îți formatează gândirea. Fiind inginer, învățând o serie de concepte poți să te reorientezi mai apoi spre orice. Terminând un profil uman ... nu mai e chiar atât de ușor. Dacă aș avea șansa să o iau de la capăt, aș lua exact aceiași decizie. Nu regret că sunt în Politehnica din Timișoara. Aici am avut norocul să cunosc oameni extraordinari, să am colegi super și totodată un spațiu în care să mă pot dezvolta personal dar și profesional.

În facultate, noțiunea de voluntariat s-a transformat în voluntariat pe banii tăi. De multe ori, erau vremuri când eu și Florin cumpăram hârtie, scoci, pixuri de pe banii noștrii. Acțiuni făcute cu bani insuficienți la care adăugam de multe ori bani proprii pe care îi recuperam sau nu ... Mulți prieteni s-au arătat și aici, oameni care au trecut prin Liga Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara și alături de care am construit multe, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp... La secțiunea Galerie FOTO o să mai vedeți câteva imagini din toată perioada asta 2003 - 2009. Tin pe această cale să le mulțumesc tuturor celor care și-au asumat responsabilități în echipă și le-au dus la capăt, și celor care au ajutat pe parcurs, chiar dacă apoi s-au retras, gasindu-și un job sau urmărindu-și alte priorități. Viața de voluntar e grea, iar atunci când trebuie să te lupți cu stereotipuri adânc gravate în mentalitatea unora, seamănă cu o binecunoscută nuvelă (Don Quichotte (Don Quixote)), mai exact ... lupta cu morile de vânt. Dar atunci când reușești să dovedești că intențiile tale sunt dintre cele mai nobile, reușești să formezi o echipă și mai apoi să lucrezi pentru o idee ... satisfacția este pe măsură.

În LSFMT am fost membru, supărat pe ultimele mari greve din 2003 (link1-curierul național, link2, link1-capital), dar mai apoi, am aflat că Timișoara a fost centrul cel mai bine organizat în acea perioadă. După ce am terminat cu grevele de mii de studenți în stradă, am luat-o încetișor și m-am ocupat alături de Adi Ciortea, Bogdan și alții de radio-ul din facultate, denumit generic de noi Radio.M, ca și Director al Departamentului de Informare și Radio. În 2005, am mai tras un protest alături de organizațiile membre ale ANOSR, iar după îndelungi negocieri am obținut 5%, prin intermediul seriei de „proteste” din proiectul GiveMe5. Mai târziu, am considerat că pot ajuta și mai mult, iar colegii m-au votat și am devenit Vicepreședinte și mai apoi Președinte al LSFMT. Pentru mine, facultatea a însemnat de fapt 2 lucruri: voluntariat, și ore. Este adevărat că am acordat infinit mai multă atenție voluntariatului, iar pe plan personal, am învățat multe. Mi-am dezvoltat capacitatea de sinteză, am învățat să relaționez eficient, am învățat că funcțiile sunt grele doar ca responsabilitate și că nu contează că te cheamă ionică sau președintele ionică, amândoi sunteți oameni și amândoi faceți greșeli... Și am învățat că o echipă dedicată, care știe să lucreze ca și o echipă, reprezintă cheia succesului.

Momentan, mă lupt alături de colegii din BC ANOSR cu stereotipuri la nivel național ...

Cel mai important lucru care mi s-a întâmplat în facultate, este ea. Dar despre asta, nu pot să vă povestesc :). Poate într-un episod viitor ...

Acestea fiind spuse, deocamdată povestea se încheie aici. Dacă vrei să știi mai multe, aștept un mail și povestim :)